Ana urmărea mersul vremii culcată pe o canapea

nimeni nu intra și ieșea din privirea ei ușor posacă
din diverse degringolade săvârșite ilegitim
undeva foarte aproape de realitatea imediată
a orei 12

deci în seara asta te vei îmbolnăvi de mine să înțeleg?
nu!
în seara asta îmi voi lua medicamentele de inimă
apoi un ceai și două xanaxuri
să te pot înțelege!
deci nu îți plac privirile mele cu noaptea în cap nu?!
d-asta te îngropi în pastile ipocritule
sunt cea mai frumoasă femeie în viață
iubește-mă boule
pentru că alta mama nu mai face!
îmi simțeam sângele de o greutate neobișnuită
venele îmi săreau elastic în ochiul stâng care
ura cel mai mult
lipsa de perspectivă
auzi? vrei să îți spun ceva din inimă?
care inimă băi?!
așa îi spui tu
prostiei ăleia din plastic
săvârșită în piept ca o minune medicală?
am tăcut
o sută de minute cât o sută de vieți omenești
ochiul stâng avea consistența sugativei
mâinile deveniseră mai ascuțite decât o sabie
femeie!
plasticul astă ieftin îți arată cel mai bine până la ce oră
plouă mâine!